Prima Pagină

 

Maria Cornescu

 

      Biografie

 

      Discografie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

     Dragostea de frumos înseamnă a iubi un anume cântec, o anume floare sau peisaj. Sau, mai multe anumite cântece, fără să ai impresia că trădezi vreunul.

Dragostea de frumos înseamnă și deschiderea spre a iubi și alte anumite flori și alte peisaje din (scurtul) drum prin lume.

Iată de ce mi-am propus să pun aici câteva din lucrurile care mi-au făcut viața frumoasă, cu speranța că vor lumina și pe alții.  Bineînțeles, pot să nu vă placă, dar măcar le-ați încercat!.

 

     Un străin își poate cumpăra o casă aici și poate învăța limba suficient cât să treacă drept român. Ce ne definește atunci ca nație, ce este numai al nostru?

Cred că răspunsul stă în lucrurile frumoase pe care le-am trăit împreună, suficient de românești ca să ne unească, suficient de universale ca să placă dincolo de preferințele individuale.

Maria Cornescu și Nicu Alifantis pot fi două dintre aceste trăiri, cel puțin pentru generația mea.

 

     Am început să o ascult pe Maria Cornescu în perioada în care cântau muzică populară monștrii sacri Ion Dolănescu, Maria Ciobanu, Irina Loghin. Am fost fascinat atunci de frumusețea și realismul fără conveniențe ale versurilor Mariei Cornescu, de melodicitate, de voce. Dacă vocea Mariei Ciobanu era atunci clară ca un bisturiu chirurgical cu care să operezi pe suflet deschis, cântecele Mariei Cornescu erau balsamul dulce-amar care trata sufletul. De la ea am învățat, la vârsta la care descoperi lumea, cum sunt oltenii, cum sunt femeile, cum sunt oamenii. Și am uitat-o uneori și m-am reîndrăgostit de muzica ei când am iubit și am fost sau nu iubit, iar și iar, la fel de nebunește de fiecare dată.